IDentitate: arhitecti pentru Cartierul Arhitectilor
este un proiect cultural inițiat de Filiala Sibiu-Vâlcea a Ordinului Arhitecților din România pentru Cartierul Arhitecților, finanțat prin Timbrul de arhitectură.
Ordinul Arhitecților din România Filiala Sibiu-Vâlcea a primit de-a lungul anilor numeroase solicitări din partea rezidenților acestui cartier și a unora dintre grupurile și asociațiile mai sus menționate, de a interveni în vreun fel în găsirea de soluții la problemele cu care localnicii se confruntă.
Proiectul cultural IDentitate: arhitecți pentru Cartierul Arhitecților s-a născut din această nevoie resimțită de comunitate. Proiectul își propune trei direcții de acțiune:
1. Identitatea cartierului, urmărind construirea unei identități în acord cu valoarea și contribuția adusă arhitecturii și urbanismului românesc de către arhitecții ai căror nume au fost folosite în nomenclatorul stradal.
2. Organismul cartierului – explicarea “rețetei” unui cartier, a elementelor construite și neconstruite componente și a rolurilor actorilor urbani în dezvoltarea și administrarea cartierului.
Partenerul proiectului, Asociația pentru Tranziție Urbană – ATU, prin programul URBOTECA, explică abc-ul urbanismului și dezvoltării urbane prin informații disponibile online și prin activitățile din cadrul atelierului-resursă pe care îl va coordona în cadrul evenimentului proiectului, în cartier.
Perspective personale asupra organismului cartierului vor fi explorate în cadrul spectacolului Cartierul Meu, susținut de Teatrul BIS în cadrul aceluiași eveniment.
3. Explorarea cartierului într-o manieră participativă cu scopul de a identifica calitățile și neajunsurile acestuia, în pregătirea unor proiecte și intervenții de ameliorare a calității vieții în cartier.
Locuitorii și cei care lucrează în cartier sunt invitați să completeze chestionarul online conceput de echipa URBOTECA special pentru acest proiect, disponibil aici:
Chestionarul va fi activ în perioada 16 august – 12 septembrie și va fundamenta o parte din activitățile de tip atelier din cadrul evenimentului din 18 septembrie.
De asemenea, copiii vor fi invitați în cadrul aceluiași eveniment la un atelier coordonat de asociația De-a Arhitectura Sibiu.
Orașul și cartierele sale sunt produsul activității tuturor actorilor urbani: locuitori, ONG-uri, investitori și mediu de afaceri, profesioniști, instituții, administrație locală și națională. Fiecare are o contribuție la conturarea și evoluția cadrului vieții noastre, a tuturor. Prin implicare și colaborare între actorii urbani în spirit constructiv putem ameliora calitatea vieții, calitatea afacerilor, a experiențelor profesionale și instituționale.
Parteneri în cadrul proiectului:
- Uniunea Arhitecților din România – UAR – pentru suport în documentarea biografică a arhitecților care dau numele străzilor din cartier
- Asociația pentru Tranziție Urbană – ATU, coordonatorul programului URBOTECA în vederea proiectării și organizării unui eveniment de facilitare comunitară în vederea identificării problemelor locuitorilor și a posibilelor soluții pentru viitore proiecte de acupunctură urbană
- Asociația De-a arhitectura – pentru proiectarea și organizarea unui atelier de-a Arhitectura destinat copiilor, personalizat pe tema proiectului
- Asociația BIS – pentru regizarea și organizarea unui spectacol de teatru comunitar cu componentă educațională de asumare a puterii de implicare în comunitate (acord deja semnat)
- Turnul Sfatului – pentru publicarea unei serii de articole online, într-o rubrică special dedicată proiectului
- S.C. CARPALAT/MÂNDRA – pentru găzduirea evenimentelor planificate în cadrul proiectului pe spațiul din exteriorul magazinului Mândra din Cartierul Arhitecților
- ADCA – Asociația pentru Dezvoltarea Cartierului Arhitecților – pentru promovarea proiectului și a activităților din cadrul acestuia pe propriile canale de comunicare și pentru facilitarea mobilizării locuitorilor Cartierului Arhitecților în vederea participării active la evenimente (acord de parteneriat deja semnat)