Stimate domnule Primar Gheorghe Huja,
Asociația pentru Dezvoltarea Cartierului Arhitecților vă adresează prin intermediul acestei scrisori deschise solicitarea de a alătura Orașul Cisnădie la localitățile care doresc înființarea Zonei Metropolitane Sibiu și de a demara demersuri concrete, pentru materializarea cât mai rapidă a acestui proiect foarte important.
În ultima perioadă, prin intermediul presei locale, am luat cunoștință că primari ai comunelor din jurul Municipiului Sibiu solicită public reluarea dialogului inter-instituțional pe tema proiectului Zonei Metropolitane. Din nefericire, nu se face mențiune de interesul vreunui primar de oraș vecin Municipiului Sibiu pentru o reluare a acestui dialog.
Aflăm, de asemenea, că inclusiv la nivel individual există poziții ferme privind adeziunea pentru proiect, cum este cea a primarului comunei Șelimbăr, Marius Grecu.
Din altă intervenție recentă în presa locală, aflăm că un blocaj al acestui proiect se află la Cisnădie, dar nu unul care să fie insurmontabil.
Retrospectiv, faptul că la prima întâlnire pentru proiectul Zonei Metropolitane ați ales să nu participați personal, ci să delegați un înlocuitor, ne ridică semne de întrebare privitoare la intențiile dumneavoastră sincere legate de acest proiect.
Aceste aspecte ar putea conduce la concluzii deloc optimiste în privința interesului Primăriei Cisnădie de a rezolva problemele zonei care suferă cel mai mult de pe urma lipsei colaborării inter-instituționale la nivelul județului Sibiu: Cartierul Arhitecților din Cisnădie.
Totodată, nu putem face abstracție de faptul că până în prezent Primăria Cisnădie s-a arătat incapabilă în a rezolva de una singură problemele zonei noastre, iar încercările de colaborare directă cu UAT-urile învecinate par sortite eșecului sau victime ale unui îndelungat proces până la obținerea unor beneficii certe pentru locuitori.
Cartierul Arhitecților are nevoie urgentă de infrastructură (rutieră, transport public în comun, modalități de eco-mobilitate) și de servicii publice (educație, sănătate), înainte de apariția a încă 1100 de noi locuințe. Aceste necesități de bază pentru o zonă urbană lipsesc în prezent, iar la ritmul actual de dezvoltare a acestei zone vom ajunge în curând într-un blocaj total.
Considerăm acest proiect ca fiind de maximă importanță atât pentru zona cartierului Arhitecților, cât și pentru vechea vatră a Orașului Cisnădie și comuna Cisnădioara, prin faptul că înființarea Zonei Metropolitane ar oferi un cadru unitar pentru dezvoltarea regiunii.
În plus, suntem conștienți că existența unei Zone Metropolitane ar aduce cu sine posibilități de obținere a finanțărilor europene care ar facilita punerea în practică a proiectelor de viabilizare a zonei (a cartierului nostru, inclusiv) și de integrare unitară modernă și funcțională.
Un lucru important de subliniat este că în lumea actuală dezvoltarea se face în poli urbani puternici care concentrează infrastructură, populație numeroasă și educată, servicii și industrii interconectate.
Observăm cum, prin implicare, în alte părți ale țării nu doar că s-au înființat astfel de asociații de dezvoltare intercomunitară, ci se lucrează la proiecte de dezvoltare tot mai ample. Spre exemplu, în județul Cluj s-au demarat procedurile pentru crearea unei rețele de metrou în zona metropolitană Cluj, iar Brașovul intenționează introducerea de trenuri metropolitane de distanță scurtă.
Considerând cele expuse, vă solicităm în mod public să vă alăturați celorlalți primari, să reluați dialogul pentru acest proiect și să contribuiți, decisiv, cu demersuri concrete, pentru a cristaliza proiectul Zona Metropolitană Sibiu în cel mai scurt timp posibil, alături de ceilalți parteneri.
Vă solicităm să găsiți în Dumneavoastră înțelepciunea de a pune orgoliile deoparte, de a întinde „mâna” din partea Orașului Cisnădie, fratelui mai mare – Municipiul Sibiu, precum și celorlalți parteneri interesați, și de a începe cel mai mare și mai bun proiect care poate fi realizat în timpul mandatului Dumneavoastră. Este cazul să contribuiți la crearea Zonei Metropolitane din considerație pentru cetățenii care locuiesc în orașul pe care îl gestionați. Este timpul să nu mai așteptați invitații speciale, ci să acționați eficient și cu bună-credință, din considerație pentru titlul pe care îl purtați – acela de cetățean de onoare al Orașului Cisnădie.
Faceți onoare urbei și duceți-o mai departe – dezvoltarea nu mai este viabilă izolat!